Francesco Curcio, CEO Pinum: De ce franciza Pinum?

Francesco Curcio, CEO Pinum, despre franciza Pinum: avantaje și beneficii pentru antreprenorii locali, povești de succes din franciză și profilul candidatului ideal.

27 iunie 2024

Ce este franciza Pinum?

Franciza Pinum a fost creată acum mulți ani din dorința de a oferi produsele noastre în cât mai multe regiuni din România. Suntem mândri de oportunitățile antreprenoriale pe care le-am creat prin programul de francizare. De exemplu, luna aceasta partenerii noștri din Constanța au finalizat renovarea și extinderea celui mai mare showroom monobrand de uși, ferestre și parchet de la Marea Neagră. Situații similare regăsim în Moldova, Oradea, Ploiești, Pitești și chiar în București, unde colaborăm de mult timp cu parteneri de încredere.

Franciza Pinum este, în primul rând, o investiție pe termen lung pentru Pinum. Ne dorim ca partenerii noștri să aibă succes în regiunile în care deschid showroom-uri. De aceea, oferim numeroase resurse avantajoase pentru a garanta succesul încă de la început.

Care sunt principalele avantaje si beneficii pe care franciza Pinum le oferă pentru antreprenorii locali?

Pinum în România

Pinum este un brand recunoscut și stabil pe piață, având o prezență locală de peste 30 de ani și exportând produse în Europa, America de Nord, Africa și alte regiuni ale lumii. Oferim suport continuu din partea echipei noastre în etapele de dezvoltare și administrare ale showroomului, inclusiv în amenajarea spațiului și suport post-deschidere pentru a rezolva orice problemă în timp util. De asemenea, oferim suport tehnic și training dedicat inclusiv montatorilor, deoarece produsele Pinum sunt realizate conform unor standarde specifice nouă. Vezi aici prezentarea companiei Pinum.

Accesul la materiale de marketing și strategii de promovare eficiente este un alt avantaj al francizei. Pinum desfășoară campanii de promovare la nivel național, inclusiv campanii digitale, și promovează local showroomul francizat pentru a asigura succesul acestuia. De asemenea, oferim exclusivitate pe zonă, astfel încât nu va exista un alt showroom monobrand Pinum în aceeași localitate.

Prin Pinum Training Academy, oferim training specializat pentru angajați și management. Punem la dispoziția partenerilor fișe tehnice pentru toate produsele, organizăm sesiuni periodice de training și în curând vom introduce o nouă secțiune pe site pentru materiale tehnice și tutoriale care pot fi accesate de la distanță, facilitând astfel accesul partenerilor la informații esențiale.

Sistemele și procedurile operaționale interne ale Pinum sunt testate și optimizate pentru o funcționare cât mai rapidă. Procesul de comandă este simplificat, constând într-un formular ușor de completat, spre deosebire de formularele complexe folosite de alte companii.

Pinum oferă o mulțime de alte beneficii, în funcție de caz. De asemenea, nu percepem taxe pentru dreptul de folosire a brandului Pinum și nici comisioane de franciză.

Care sunt cerințele și pașii necesari pentru a intra în franciza Pinum?

Cerințe pentru a deveni francizat
Cerințe pentru a deveni francizat

Primul pas în procesul de a deveni francizat Pinum este evaluarea profilului și experienței candidatului. Candidatul ideal are experiență în domeniul construcțiilor, preferabil în amenajările interioare sau în fabrici cu specific similar. De asemenea, poate fi cineva care are o echipă de montatori din domeniu și acum își dorește să-și extindă orizontul. Acesta poate fi un antreprenor care dorește să-și extindă afacerea existentă sub renumele unui brand consacrat sau cineva cu experiență relevantă care dorește să-și deschidă prima afacere, având deja cunoștințe despre industria în care activează Pinum.

Următorul pas este evaluarea spațiului disponibil. Spațiul trebuie să aibă o suprafață minimă de 100 mp și o fațadă vitrată. Showroomul trebuie să fie monobrand pentru a asigura o reprezentare clară și consistentă a brandului Pinum.

După evaluarea inițială, urmează întâlnirile și discuțiile pentru a înțelege așteptările și obiectivele candidatului. Dacă primele discuții decurg bine, invităm candidatul să ne viziteze la sediul principal pentru o discuție detaliată.

Ultimul pas este semnarea contractului de parteneriat. După evaluare și discuții, semnăm contractul de parteneriat și dezvoltăm o strategie de business și de marketing pentru a asigura succesul partenerului Pinum.

Ce diferențiază franciza Pinum de alte francize din aceeași industrie?

Calitatea superioară a produselor și serviciilor oferite este un aspect cheie care ne diferențiază. Pinum are peste 30 de ani de experiență în domeniu și a livrat produse pentru majoritatea proiectelor de referință din București și din țară, acoperind peste 70% din dezvoltările imobiliare din capitală.

Reputația solidă construită în decenii de activitate este un alt factor important. Brandul Pinum este recunoscut și apreciat pentru fiabilitatea și calitatea produselor. De altfel, Pinum comercializează și branduri de lux din categoria „Made in Italy”, precum Rimadesio, Barausse, Alias, Berti unde avem exclusivitate în România.

Inovația constantă în produse și tehnologie reprezintă o prioritate pentru noi. Investim continuu în cercetare și dezvoltare pentru a aduce pe piață produse inovatoare și tehnologii de ultimă generație.

Suportul și dedicarea echipei Pinum sunt esențiale pentru succesul fiecărui partener francizat. Oferim suport constant și personalizat pentru a asigura reușita partenerilor noștri, astfel încât orice problemă sau întrebare sa fie rezolvate în timp util.

Un alt element distinctiv este focusul nostru pe valorile Pinum. Valorile noastre sunt calitatea, inovația, orientarea către client, diversitatea, durabilitatea și colaborarea. Acestea ne ghidează în toate activitățile și relațiile noastre de afaceri.

Ce planuri de viitor are Pinum pentru extinderea francizei?

Exporturile Pinum
Exporturile Pinum

Pinum are planuri ambițioase pentru extinderea francizei. În primul rând, ne concentrăm pe identificarea de noi piețe și locații strategice pentru extindere. Continuăm să explorăm și să identificăm piețe atât la nivel național, cât și internațional pentru a ne extinde rețeaua.

Vom crește investițiile în marketing și promovare pentru a spori vizibilitatea brandului și a atrage noi parteneri de încredere. Investițiile sporite în campanii de marketing vor ajuta la consolidarea poziției noastre pe piață și la creșterea recunoașterii brandului, astfel încât noii parteneri sa-si deschidă un showroom într-o locație unde Pinum este deja recunoscut.

Implementarea de tehnologii noi care sa ușureze procesele si cuminicarea cu partenerii este o altă prioritate. Pinum va adopta tehnologii avansate pentru a îmbunătăți experiența și a eficientiza operațiunile interne, asigurându-ne că orice chestiune este rezolvata corect si in timp util.

De asemenea, vom extinde programele de training și dezvoltare pentru francizați. Ne propunem să oferim partenerilor noștri cele mai bune resurse și cunoștințe pentru a-și conduce afacerile cu succes, prin programe de training actualizate și suport continuu.

Datorită cererii tot mai mari din regiunea Clujului, Pinum dorește să deschidă primul showroom monobrand în Cluj. Dacă ești un antreprenor cu experiență în domeniu sau o persoană familiarizată cu acest sector și consideri că îndeplinești cerințele menționate, nu ezita să ne contactezi.

Deschide ușa către succes și devino următorul star al francizei Pinum!

Distribuie articolul